Noi paradigme și aspecte de cercetare în studiul științelor administrative, prin prisma digitalizării și inteligenței artificiale. 

Automatizarea, informatizarea, apoi digitalizarea și în fine inteligența artificială sunt concepte care pot fi studiate și în cadrul științei administrației, luate ca fenomene administrative ce se manifestă și influențează activitatea și acțiunea administrațiilor publice. Lucrarea își propune să reliefeze atât factual, cât și eseistic, o serie de exemple și abordări de referință și, având în vedere insuficienta tratare a acestor „problematici” în literatura de specialitate specifică științei administrative, necesitatea canalizării spre noi trend-uri de cercetare generate de schimbarea continuă și foarte comprimată temporal, de la o etapă la alta, în ceea ce privește personalul și serviciile publice, modelarea acțiunii administrative ori noile paradigme în organizarea și juridicizarea administrației publice.

Conștientizare, metamorfoze, imagini

Marea majoritate am auzit de, și unii chiar au experimentat, metroul din Paris (linia 1) care este complet autonom, fără a avea conductor, „robotul-judecător” destinat a soluționa o serie de litigii civile și comerciale în Estonia ori microbuzul fără șofer care urmează a fi introdus pe anumite trasee de transport public în capitala acesteia, Tallin, „robotul-ghid” din muzee și alte spații publice, „roboții empatici” utilizați în cadrul unor servicii de asistență socială, moneda digitală „Petro” emisă de guvernul Venezuelei[1], pentru a o înlocui pe cea clasică, bolivarul, ca să ne limităm doar la câteva exemple din domeniul serviciilor publice, fără a enumera și altele, tot de impact din alte sectoare de activitate.

Iată, exemplificativ, unele dintre „cele mai noi cuceriri ale științei și tehncii” ori ale „progresului tehnologic” expresii cu care erau caracterizate până nu demult, în unele lucrări privind știința administrației, mijloacele/echipamentul administrației vremii. De la mașina de scris, apoi calculatorul de buzunar, computerul sau rețelele de calculatoare, astăzi suntem beneficiarii biletelor online, care acum înlocuiesc automatele din stațiile de transport în comun, care la rândul lor au înlocuit operatorii de la ghișeu.

Revoluția tehnologică, dar și continua și rapida schimbare, de la invenție la inovare, influențează fără doar și poate sistemele de guvernare și de administrare publică. Concepte precum „guvernare/ administrație electronică”[2], „open data/ guvernare/ administrație deschisă”[3], „arhitectură pentru structura guvernamentală”[4], „guvernare/ administrație colaborativă”[5] își caută astăzi matca în cadrul teoretic și practic al acțiunii administrațiilor publice, cum își căuta și știința administrației, odinioară, statutul de știință autonomă.

Telemunca sau munca la distanță în sistem „remote” în administrația publică, actele administrative și alte documente specifice (adeverințe, certificate, proiecte de acte normative ș.a) digitalizate/electronice, ședințele online ale autorităților deliberative ale administrațiilor publice locale, semnătura electronică sunt doar câteva noi input-uri care și-au găsit recent reglementarea[6] și consacrarea juridică și în România și care impun, alături de alte multe aspecte conexe, un nou “challenge” în cadrul temelor clasice tratate în cursurile de știința administrației și noi ținte de studiu.

„Tehnologia devine din ce în ce mai personală. Computerele s-au mutat treptat de pe birouri pe picioare, în buzunare, iar în viitor vor fi integrate în hainele noastre”, spune Fulvia Montresor, Head of Technology Pioneers – (World Economic Forum).

Administrația publică văzută ca teren de cercetare a științei administrației, va avea de metabolizat pe lângă algoritmul politic și algoritmii inteligenței artificiale. Privită ca sistem, administrația publică este un sistem cibernetic deschis, supus influenței factorilor perturbatori și de reglare. În acest context, pe lângă „policy makers” și „policy implementators” își vor găsi locul și noii „administrative thinkers”. Aceștia vor avea menirea de a contribui la o regândire atât sub aspect formal-organic, cât și sub aspect funcțional a administrației publice.

Inteligența artificială va modela comportamentul administrativ al instituției și funcționarului. Văzuți ca și sinapsele administrației, funcționarii sunt acum in ipostaza „față cu reacțiunea” inovațiilor continue și avansate. Până unde? Acesta (poate fi) întrebarea… Până la „replacement” sau asistați de coboți (roboții colaborativi) în rolul de funcționari post-moderni?

Unele preocupări și abordări instituționalizate ale domeniului inteligenței artificiale cu impact asupra sectorului public

În comunicarea sa intitulată „Inteligența artificială pentru Europa”[7], Comisia Europeană propune o abordare europeană a problematicii inteligenței artificiale, bazată pe mai mulți piloni și forme de acțiune. Comisia, definind inteligența artificială, arată că aceasta „se referă la sistemele care manifestă comportamente inteligente prin analizarea mediului lor înconjurător și care iau măsuri – cu un anumit grad de autonomie – pentru a atinge obiective specifice”[8]. „De-a lungul istoriei, apariția noilor tehnologii – de la electricitate la internet – a schimbat natura muncii. Aceasta a adus beneficii majore societății și economiei noastre, dar a ridicat și preocupări. Apariția automatizării, a roboticii și a inteligenței artificiale transformă piața muncii și este esențial ca Uniunea Europeană să gestioneze această schimbare”, se arată în documentul Comisiei, care pledează pentru încurajarea adoptării de către sectoarele public și privat a acesteia. Totodată Comisia atrage atenția cu privire la „asigurarea unui cadru etic și legal adecvat, bazat pe valorile Uniunii și în conformitate cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”. De altfel, sub acest aspect, actualul președinte al Comisiei, Ursula von der Leyen, declara la începutul acestui an pentru o publicație online românească[9], faptul că „Transformarea digitală nu poate fi lăsată la voia întâmplării. Trebuie să ne asigurăm că drepturile și viața privată ne sunt protejate la fel online și offline”.

Cu privire la automatizarea și optimizarea unor procese care să poată fi realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, Comisia admite că „Într-un context analogic, de exemplu o operațiune realizată pe suport de hârtie, fără date digitizate despre ceea ce se întâmplă, acest lucru nu este posibil”.

De aceea una din direcțiile de acțiune pentru viitorul cadrul financiar multianual (2021-2027) pe care Comisia o propune este și sprijinul pentru adoptarea inteligenței artificiale de către organizații din toate sectoarele, inclusiv aplicații de interes public (s.n.), prin co-investiția cu statele membre, Comisia în document mai arătând că „o multitudine de date […] din sectorul public pot fi utilizate pentru a alimenta sistemele de inteligență artificială” și că „odată instruiți, algoritmii pot clasifica corect obiecte pe care nu le-au văzut niciodată, în unele cazuri cu o precizie care depășește performanțele oamenilor”.

„Noi locuri de muncă și sarcini vor apărea datorită inteligenței artificiale, unele dintre ele fiind dificil sau chiar imposibil de prevăzut. Alte locuri de muncă și sarcini vor fi înlocuite. În timp ce cuantificarea exactă a impactului inteligenței artificiale asupra locurilor de muncă este dificil de determinat în acest stadiu, există o nevoie clară de a acționa”, se mai arată în documentul citat.

În cadrul preocupărilor dedicate aceleași teme, de către unii experți naționali, menționăm raportul Inițiativei pentru Competitivitate (INACO)[10] în care se arată de asemenea că „Toate țările dezvoltate ale lumii, inclusiv Comisia Europeană, își dezvoltă propriile strategii naționale și regionale și se lucrează la reglementarea inteligenței artificiale pentru a proteja omenirea de potențialele pericole”.

„La fel s-a întâmplat acum un secol, când creșterea numărului de automobile aflate în trafic a adus cu sine riscuri care trebuiau ulterior reglementate printr-un Cod rutier”, exemplifică foarte sugestiv autorii raportului.

„Apar noi oportunități de carieră în cea de-a patra revoluție industrială numită 4.0 sau Revoluția Digitală. Până în 2028, ea va aduce transformări majore prin inteligența artificială, robotică, imprimarea 3D, biotehnologii, realitatea virtuală augmentată sau transportul autonom. Consecințele se văd rapid în modul în care muncim, trăim, prin digitalizare, dematerializare, demonetizare și democratizare, tendințe care explică actualele salturi disruptive ale omenirii”, mai arată raportul INACO.

Autorii remarcă și tema răspunderii, responsabilității și eticii, descriind că „Cele mai avansate tehnologii preiau de fapt fenomenele observate în natura din jurul nostru, iar inteligența artificială este acea ramură a informaticii în care se construiesc mașini inteligente prin modelarea inteligenței umane, chiar a mișcărilor și reacțiilor ființelor vii în general. Evoluțiile tehnologice contemporane au creat computere cu o inteligență artificială care depășesc orice previziune. Se pun deja probleme fundamentale legate de moralitatea și etica folosirii inteligenței artificiale”.

Cu privire la administrație și servicii publice, documentul face unele referiri și predicții legate de ceea ce denumim convențional conceptul de smart-city. „Orașele viitorului vor fi Smart/Cyber Cities (Orașe Inteligente), în care acțiunile tuturor locuitorilor vor fi urmărite prin inteligența artificială pentru asigurarea securității, deservirea cu utilități și produse etc. Folosirea inteligenței artificiale, alături de automatizare, va avea un uriaș impact asupra pieței muncii, asupra analizei și predicției comportamentului[…]” .

Reliefăm în fine, sub aspect particular, exemplul Estoniei, țara unde 99% din serviciile publice sunt digitalizate și reținem că aici s-a introdus dispozitivul de inteligență artificială reprezentat de „judecătorul-robot” pentru a soluționa litigii civile și comerciale simple și a căror pretenții pot atinge în momentul de față o valoare de până la 6.400 euro. Statistic, doar 10% din litigiile soluționate de robot au fost contestate de om, din circa 30.000 de astfel de cazuri în decursul unui an soluționate prin intermediul „judecătorului-robot”. Universitatea Tehnică din Tallinn a conceput primul microbuz fără șofer din Europa și lucrează la îmbunătățirea caracteristicilor acestuia pentru a fi introdus în circulația publică. Tot Estonia este țara care a introdus prima cu succes votul electronic, prin internet, nu prin corespondență, în cadrul scrutinurilor electorale.

„Specia dominantă a planetei testează cedarea unei părți din privilegiul discernământului său, din puterea de a împărți lucrurile în „drepte” și „nedrepte” către inteligența artificială”, arată Andreea Archip, jurnalist Libertatea[11] într-un demers documentar de excepție realizat la fața locului. „E o oportunitate unică să-ți imaginezi guvernul viitorului și cum va funcționa”, spune Ott Velsberg, chief data officer în cadrul Guvernului estonian, intervievat de Andreea Archip. „Vrem să le dăm oamenilor locuri de muncă mai pline de sens, nu să verifice informații din registre. Să bați la mașină nu e o muncă plină de sens, mai ales dacă o mașină o poate face în locul omului”, mai spune el. Acesta este „funcționarul” care pilotează în prezent și un proiect de transcriere a vorbirii, care va însemna că pot rămâne fără job și grefierii. Deocamdată, mașinăria are o exactitate de 80% la transcriere, dar se lucrează la îmbunătățirea ei.

„Qvo vadis” știința administrației?

Știința administrației studiază fenomele administrative și are ca obiect de cercetare administrația publică, atât ca organizare, cât și ca activitate. Știință de secolul XIX, a urmat perioade de dezvoltare în acord cu dezvoltarea socială în care este puternic ancorată, ajungând iată la început de secolul XXI în fața unor noi provocări, de la primii dregători la funcționarii virtuali, amplitudinea noilor tehnologii asupra activității sectorului public fiind puternic observabilă.

Știința administrației, care încă de la început s-a conturat ca o știință interdisciplinară, are avantajul acomodării cu diversele metode de cercetare specifice cândva doar anumitor științe. Astăzi și metodele tind să se universalizeze pe fondul transgresării granițelor disciplinare.

Bonin[12] și Vivien[13] (Franța), von Stein[14] (Prusia/Imperiul Austriac), Wilson[15] (SUA) sunt primii autori care, prin scrierile lor, au conturat o știință a administrației, în forma ei incipientă.

În plan național aceasta se periodizează în timp și este reliefată în literatura interbelică[16], atunci când și la noi apar primele cursuri de știința administrației, foarte puține de altfel, ele fiind asociate dreptului administrativ, apoi în perioada postbelică și ulterior comunistă, când această știință se dezvoltă pe plan european și internațional, ea căpătând o autonomie printr-un obiect de cercetare propriu[17], cu controversele de rigoare, însă în țară sunt doar câțiva autori[18] care abordează administrația prin prisma unei științe proprii și în fine după 1989, când văd lumina tiparului mai multe apariții editoriale de sine stătătoare (Introducere în știința administrației, Elemente de știința administrației, Știința administrației, Știința administrației și administrația publică) ori asociate celor de drept administrativ (Drept administrativ și știința administrației sau Drept administrativ și elemente de știința administrației).

Mai notăm că în privința știința administrației a apărut până în prezent un singur Tratat, în anul 1996, scris de reputatul cercetător al domeniului, Mihai T. Oroveanu la Editura Cerma, București, dar și unele lucrări mai recente, care s-au plasat referențial, prin consistență și documentare, unde amintim pe cele ale profesorilor Ioan Alexandru, Corneliu Manda și Cezar Manda de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

O serie de alți autori, individual sau în colectiv, din centre universitare precum București[19], Iași[20], Sibiu[21], Craiova[22], Galați[23] și Târgu Mureș[24], au publicat de asemenea, la nivel de carte, sub egida unor edituri, cursuri de știința administrației. Acest aspect nu poate fi însă menționat, paradoxal, în dreptul a două centre universitare importante precum Cluj-Napoca[25] sau Timișoara.

Din acest recensământ bibliografic și analiza conținutului acestuia se desprinde o constantă și anume că temele abordate sunt următoarele: Principiile științei administrației; Scopul, rolul și funcțiile administrației; Organizarea administrației; Mediul administrației; Sarcinile administrației; Resursele administrației (resursele umane – personalul, resursele financiare, resursele materiale) / Mijloacele administrației / Echipamentul administrației / Patrimoniul administrației / Logistica administrației; Metodele administrației; Decizia administrativă și procesul decizional; Documentarea administrativă; Dreptul aplicabil administrației; Controlul administrației.

Acestea comportă încă de pe acum influențe și vor suferi modificări unele cu valoare de mutații, tratarea actualizată a lor fiind un must, întrebările lui Quintilian[26] în demersurile de cercetare urmând a primi valența unor răspunsuri îmbunătățite. La acestea le adăugăm pe cele ale lui Charles Debbasch[27] „Ce este administrația?”, „Ce ar trebui să fie administrația?”, „Ce va fi administrația?”.

Administrația a fost martora conținutului acțiunii sale încorporate de-a lungul timpului în actul administrativ verbal[28], în „nota telefonică” și „radiogramă”, în actul administrativ material/fizic pe suport de hârtie, în actul administrativ electronic (virtual) stocat și identificat prin semnatură calificată, însă ar putea ajunge la o revenire spectaculoasă la actul administrativ verbal, dar în alți parametri.

Anumite operațiuni administrative sau și emiterea unor acte administrative vor putea fi transferate/comutate către resortul inteligenței artificiale. Un rol deosebit în acest sens îl vor avea specialiștii în administrație desemnați cu studiul, proiectarea și actualizarea conținutului și relațiilor de condiționalitate ce se manifestă prin joncțiunea sau separarea unor atribuții, toate acestea dincolo de componenta tehnică și tehnologică dată în competența altor specialiști, care o vor prelua ca input-uri pentru viitoarele dispozitive de lucru.

Poate cea mai frumoasă temă de cercetare la ora actuală în știința administrației cu participarea științei juridice, este aceea privind capacitatea de drept administrativ, independentă de capacitatea de drept civil, și efectele acesteia cu privire la înființarea/desființarea/reorganizarea unor persoane juridice de drept public determinate de raționalizarea unor cheltuieli cu structurile suport (juridic, contabilitate, managementul resurselor umane), de externalizare sau preluarea unor sarcini de către dispozitive de inteligență artificială. Nu va fi suprimată autoritatea (organul) și competența acestuia, intervenindu-se doar asupra mijloacelor, autoritatea urmând să-și adapteaze și modeleze acțiunea de putere publică în funcție de noul regim al acestora.

Știința administrației este datoare cel puțin în primă fază pentru o imagine holistică a impactului acestui climat tehnologic asupra administrației publice.

Efectele digitalizării și inteligenței artificiale se vor răsfrânge și asupra deciziei și comportamentului administrativ, administrația publică colectând și procesând un volum foarte mare de date. Așa fiind, logica acțiunii administrative va pleaca de la noi premise și, prin inferențe mediate, va ajunge la raționamente complexe.

Influențe vor suferi și dreptul substanțial, procedural și procesual aplicabil autorităților publice, normativizarea și juridicizarea activității administrației. Se vor manifesta schimbări în stilul și limbajul administrativ. Documentarea administrativă a căpătat deja și va dezvolta și de aici încolo o altă dimensiune. Relația funcționarului cu tehnologia va fi reflectată în condițiile specifice/generale de acces în funcție, dar și în exercitarea ulterioară a raportului de serviciu/muncă. Publicarea online obligatorie a anunțurilor și actelor administrative va înlocui tradiționalul avizier.

De la realități la ipoteze, admitem că în viitor, modelarea acțiunii administrative va fi amprentată și de dispozitive de inteligență artificială care vor fi introduse autonom sau asistate, în multe activități ale administrației. De pildă, în zona juridică legată de verificarea legalității actelor de către prefect, în zona finanțelor publice, mergând până la elaborarea bugetelor sau repartizarea unor cote după anumite formule, în administrația fiscală, administrația vamală, în calculul pensiilor, recrutarea personalului, achiziții publice etc. Utopie sau posibilitate/probabiliate?, admințând că futuristic va fi posibil.

O altă întrebare ar putea fi: prerogativa de putere publică, încotro? urmată de discuții privind relativitatea unilateralului și (dis)proporția între exorbitant și auxiliar.

Așadar e limpede că între administrațiile publice și serviciile acestora, incluzând aici și actualul stadiu de dezvoltare al științei administrației, pe de o parte și noul tip de public administrat, pe de altă parte, apar decalaje observabile, despre care într-un alt context, dar perfect adaptat și temei discutate, profesorul Ioan Alexandru spune că „Din aceste decalaje între administrație și societate se naște ceea ce se numește de obicei criza administrației, și pe care într-o primă viziune o putem reduce la inadecvarea aparatului administrativ la mediul său social” [29].

Într-un alt curs despre știința administrației[30], se concluzionează că aceasta „este, poate, cea mai activă și dinamică dintre toate științele, cea mai legată de nevoile stringente ale societății: de a conduce, de a trece de la o situație sau stare mai veche, depășită, la alta nouă, mai judicioasă și superior rațională”. Autorul partajează sistemele în cele conduse de om, chiar și asistat de mașini, despre a căror inteligență spune că s-a obținut tot prin efortul creator al minții omenești și în cele „conduse prin calculator în cadrul cărora operatorul nu mai interacționează direct cu procesul, ci prin intermediul calculatorului (proiectarea corespunzătoare a interacțiunii om-proces, directă sau indirectă, constituie garanția bunei funcționări a sistemului și, deopotrivă, regimul de activitate al calculatorului)”.

În plan european, Institutul Internațional de Științe Administrative de la Bruxelles (IIAS), care reunește specialiști din școlile de administrație publică, a finalizat, în 2020, un studiu amplu desfășurat pe parcursul a 5 ani și intitulat „European Perspectives for Public Administration. The way forward”, sub coordonarea Prof. dr. Geert Bouckaert. „În conformitate cu inițiativele majore din cadrul comunității administrației publice americane pentru a reflecta periodic despre domeniul academic de cercetare și predare a administrației publice, comunitatea europeană de științe administrative organizează, de asemenea, un astfel de efort pentru a dezbate direcțiile viitoare. Principala preocupare este de a rămâne relevantă și de a face parte dintr-o soluție pentru problemele viitoare ale societății”, menționează autorii studiului.

„Dorim să facem un bilanț al celor mai importante evoluții și dorim să dezvoltăm o perspectivă distinctă europeană a domeniului. În știința administrației, înțeleasă ca angajamentul academic al predării și cercetării, au existat mai multe și repetate încercări care să revizuiască „statutul de artă” și să formuleze direcții viitoare, iar acest lucru poate fi chiar un semn al unei anumite lipse de maturitate a domeniului. Întrebarea noastră de bază este modul în care noi, ca cercetători și profesori, vom face față schimbării rolului administrațiilor publice și al sectorului public. IIAS dorește să inițieze un dialog cu privire la modul în care administrația publică integrează „futures posibile” și le anticipează în sfera serviciilor și politicilor publice. Preocuparea majoră este că viitorul va arăta diferit de trecut și că administrația publică ar trebui să preia, de asemenea, conducerea în această transformare”, mai spun specialiștii Institutului Internațional de Științe Administrative de la Bruxelles.

În plan autohton semnalăm inițiativa recentă a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative prin derularea proiectului[31] „Susținerea cercetării de excelență în cadrul școlii doctorale în domeniul științelor administrative din SNSPA prin dezvoltarea capacității de cercetare științifică avansată (START)”, Știință | Tineri | Administrație | Rezultate | Transformări fiind una din posibilele sugestii pentru descifrarea, contextuală, a acronimului polisemantic dat.

Studiul acestor aspecte, al strategiilor în domeniu, al comportamentelor administrațiilor europene și internaționale, va conduce inevitabil la unele ipoteze și teorii noi.

---

[1] Guvernul venezuelean este primul guvern din lume care a emis o monedă digitală, Petro, pentru a gestiona hiperinflația și economia aflată în colaps, mizând pe o supraveghere și un control mai mare al finanțelor publice, monitorizarea mai bună a taxelor și impozitelor, reducerea costurilor de imprimare a banilor fizici ș.a. Moneda Petro a fost concepută a se baza pe depozitele naturale de petrol, gaze, aur și diamante ale Venezuelei.
[2] Conceptul definește generic utilizarea noilor tehnologii de comunicare și a aplicațiilor informatice de către administrația publică centrală și locală în scopul eficientizării activității aparatului administrativ și a creșterii calității serviciilor publice.
[3] Presupune transparență, acces și participare reciprocă în relația administrație-administrați. Cetățenii au dreptul să acceseze documentele și procedurile administrațiilor publice pentru a permite o supraveghere publică eficientă. Date care trebuie să fie disponibile în mod gratuit publicului larg spre a fi folosite și republicate după necesități, fără restricții cu privire la drepturile de autor, patente sau alte mecanisme de control. Aceste date pot fi refolosite de către societatea civilă, fără însă a crea obligații legale din partea furnizorului de astfel de date.
[4] Colecție de practici, resurse, metodologii și reglementări specifice care aplicate activ și iterativ conduc spre o implementare coerentă a sistemelor informaționale din România, pornind de la obiectivele și misiunea fiecărei instituții publice și luând în considerare imaginea de ansamblu și viziunea definită pentru întreaga administrație publică.
[5] Este un concept mai larg decât guvernarea/administrarea în sine (clasică), incluzând și punând accentul, de asemenea, pe rolurile jucate de sectorul comunitar al societății civile și sectorul privat în gestionarea și planificarea treburilor publice naționale, regionale și locale. Guvernanța colaborativă implică guvernul, comunitatea și sectorul privat care comunică între ele și lucrează împreună pentru a realiza mai mult decât ar putea realiza un sector singur.
[6] Având în vedere necesitatea recunoașterii efectelor juridice depline ale documentelor electronice și ale semnăturii electronice, astfel încât activitatea instituțiilor și autorităților publice să se poată desfășura prin mijloace electronice în deplină siguranță și în condiții de legalitate, Guvernul, printr-o ordonanță de urgență (O.U.G. nr. 38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților și instituțiilor publice) a reglementat cadrul general pentru utilizarea semnăturii electronice și a documentelor electronice la nivelul autorităților și instituțiilor publice (cu excepția Parlamentului, Președintelui și autorităților judecătorești) și nu numai în privința emiterii, ci și inclusiv a primiriidocumentelor electronice, autoritățile și instituțiile publice având astfel obligația de a pune la dispoziție portaluri proprii ori să utilizeze astfel de instrumente puse la dispoziție de către terți. Totodată prin O.U.G. nr.61/2020, care modifică printre altele și Codul administrativ, s-a instituit posibilitatea desfășurării ședințelor de plen, dar și de comisii ale consiliilor locale și județene, prin „utilizarea oricăror mijloace electronice”. Mai notăm și că, potrivit unui material de informare publicat de Institutul Național de Administrație (INA), referitor la studiul realizat de EUPAN (Rețeaua Europeană de Administrație Publică), intitulat „Noi modalități de lucru în administrația publică” se arată că flexibilitatea muncii în Europa variază între 2% și 40%, în funcție de țară, sector și ocupație (studiul fiind realizat la nivelul anului 2018). Zoom, Slack, Google Hangouts Meet, Skype (s.n.) fac parte activ din viața noastră. Există o mulțime de programe, aplicații și platforme specializate, iar smartphone-urile au completat posibilitățile de telemuncă și în administrația publică (s.n.).
[7] Comunicarea Comisiei Europene COM/2018/237 către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Inteligența artificială pentru Europa – EUR-Lex – 52018DC0237.
[8] Sistemele bazate pe inteligența artificială se pot baza exclusiv pe software-uri, acționând în lumea virtuală (de exemplu asistenți vocali, software de analiză a imaginii, motoare de căutare, sisteme de recunoaștere vocală și facială) sau inteligența artificială poate fi încorporată în dispozitive hardware (de exemplu roboți avansați, vehicule autonome, drone sau aplicații pentru internetul obiectelor).
[9] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23670632-ursula-von-der-leyen-transformarea-digitala-nu-poate-lasata-voia-intamplarii-trebuie-asiguram-drepturile-viata-privata-sunt-protejate-fel-online-offline.htm.
[10] „Ghidul Meseriilor Viitorului. Oportunitățile pieței muncii în lumea de mâine”, ediția a II-a, septembrie 2019, INACO, coordonator conf.univ.dr. Andreea Paul.
[11] https://www.libertatea.ro/stiri/reportaj-acasa-la-primul-judecator-robot-al-lumii-in-estonia-2665884.
[12] Charles-Jean Baptiste Bonin, cu lucrarea „Principes d’administration publique”, Paris, 1809.
[13] Alexandre Francois Auguste Vivien de Goubert, cu lucrarea „Études administratives”, Paris, 1845.
[14] Lorenz von Stein, cu lucrarea „Die Verwaltungslehre”/ Teoria administrației, 1867, Stuttgart, cu o ediție primară, sub alt titlu în 1865, publicată în 7/8 volume.
[15] Woodrow Wilson, care în 1887 publică „The study of administration”, iar peste 26 de ani, în 1913, avea să devină Președintele Statelor Unite ale Americii pentru 2 mandate.
[16] Paul Negulescu, I.Șt.Toma. În perioada antebelică nu putem vorbi de lucrări tratând riguros științific administrația, însă menționăm totuși dintre autorii vremii pe marele profesor Constantin Dissescu, întemeietorul școlii de drept public românesc.
[17] Precum și unele metode proprii, altele preluate și adapate din științele apropiate, interdisciplinaritatea neputând astăzi ocoli și celelalte științe, conceptele și teoriile formulate fiind influențate și din această perspectivă.
[18] Alexandru Negoiță, Ilie Iovănaș, Mihai T. Oroveanu, Antonie Iorgovan, Valentina Gilescu.
[19] Mihai T. Oroveanu, Alexandru Negoiță, Antonie Iorgovan, Ioan Alexandru, Dumitru Brezoianu, Corneliu Manda, Cezar Manda, Emanuel Albu, Dumitru Păuneț, Gheorghe Merlă, Ioan I. Gâf-Deac, Alina Profiroiu, Irina Popescu, Mădălina Tomescu, Claudia Șerban-Cernat, Flavia Ghencea, Cristina Banu.
[20] Gheorghe Zaharia, Cătălin Bălan, Emilian Stelian Ticames, Gheorghe Savu.
[21] Ioan Santai, Vasile Tabără.
[22] Alina-Livia Nicu, Nicoleta Miulescu, Gheorghe Bică, Adriana Belu, Mariana Ciocoiu, Paul Rotaru.
[23] Liviu Coman-Kund.
[24] Emilia-Lucia Cătană.
[25] Este însă de menționat rolul și activitatea prolifică a Revistei Transilvane de Ştiinţe Administrative (RTSA) apărută la Cluj-Napoca în anul 1998 și având un board internaţional format din personalităţi în domeniu, axată pe articole care privesc administrația publică printr-o abordare (inter), dar și (pluri)disciplinară. La nivelul primăriei municipiului a fost lansat în anul 2018 funcționarul public virtual „Antonia” în procesul de preluare și repartizare a cererilor adresate de cetățeni serviciilor administrației publice locale.
[26] Marcus Fabius Quintilianus, unul dintre cei mai renumiți oratori și scriitori latini. Cine? (quis), Ce? (quid), Unde? (ubi) Cu ce? (quibus auxilis), Care? (cui), Cum? (quomodo), Când? (quando).
[27] Profesor, reputat jurist al dreptului public francez, teoretician al științei administrației.
[28] O lucrare specifică pe această temă este aceea a lui M.St. Cișmigiu, “Act administrativ verbal. Consecințe asupra existenții și legalității”, Tipografia Carageale, București, 1940
[29] Ioan Alexandru, „Criza administrației”, Editura C.H. Beck, București, 2001, p.89.
[30] Dumitru Păuneț, „Drept administrativ și știința administrației” apărut la editura Universității Internaționale Deschise “Tehnoeconomia Europeană” – Academia de Tehnoeconomie și Cooperare Româno – Americană, București, n/a, p.4.
[31] Finanțat de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior – Fondul pentru Dezvoltare Instituțională (CNFIS-FDI), director de proiect – prof. univ. dr. Emil Bălan, cu participarea conducătorilor de doctorat prof. univ. dr. Irina Zlătescu, prof. univ. dr. Ani Matei, precum și a unor experți/asistenți de cercetare doctoranzi și postdoctoranzi.

---

Autor: Cristian Bitea | Sursa: juridice.ro