Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a contractului de garanţie imobiliară
Știri și informații - 07.05.2019
Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a contractului de garanţie imobiliară este de 10 ani.
”Prin decizia civilă nr. 60/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, ÎCCJ a statuat că în interpretarea dispoziţiilor art. 2.431 din Codul civil raportat la art. 632 din Codul de procedură civilă este posibilă executarea silită a unei creanţe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanţă însuşi nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispoziţiilor legale, titlu executoriu. Se consacră, astfel, caracterul independent de titlu executoriu al contractului de ipotecă, cu repercusiuni şi în ceea ce priveşte instituţia prescripției de a obţine executarea silită.
În acest context, se apreciază că în mod corect a fost reținută de instanţa de fond aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 2518 C.civ. referitoare la termenul de 10 ani de prescripţie în cazul drepturilor reale, în condițiile în care prin art. 706 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ. se prevede că în cazul titlurilor emise în materia drepturilor imobiliare termenul de prescripţie este de 10 ani, iar prin art. 711 C.pr.civ. se dispune în mod expres că prevederile capitolului referitor la prescripția dreptului de a obţine executarea silită se completează cu dispoziţiile Codului civil privitoare la prescripţia extinctivă.
Astfel, în mod cert termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a contractului de garanţie imobiliară nu este cel de 3 ani, reglementat prin art. 706 alin. 1 teza I C.pr.civ., în condiţiile în care nu este vorba despre executarea unui simplu drept de creanţă. De altfel, prin însăși încheierea de încuviinţare a executării silite pronunţate de Judecătoria Adjud la data de 01.01.2017 s-a încuviinţat executarea silită imobiliară a imobilului ipotecat al contestatorilor debitori, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de garanţie reală imobiliară autentificat la BNP A. sub nr. 454/19.08.2008.
De asemenea, în mod corect, faţă de dispoziţiile art. 711 C.pr.civ., s-a reţinut de prima instanţă şi incidenţa în cauză a dispozițiilor art. 2504 C.civ., potrivit cărora prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară, în acest caz creditorul ipotecar putând urmări, în condiţiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri, dispoziţiile precizate neaplicându-se prescripţiei dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor şi a altor accesorii ale creanţei ipotecare care, în afara capitalului, un mai pot fi acoperite după împlinirea prescripției din valorificarea, pe cale silită, a bunului grevat.
Referirea legiuitorului, prin textul de lege menţionat, la acţiunea ipotecară nu înseamnă instituirea unei obligaţii de a utiliza în toate cazurile această acţiune. În cauză, aşa cum s-a arătat, contractul de garanţie reală imobiliarăautentificat la BNP A. sub nr. 454/19.08.2008 reprezintă titlu executoriu, astfel că ar fi lipsită de interes promovarea unei acţiuni de drept comun în vederea valorificării garanţiei astfel constituite. În consecinţă, acest titlu executoriu, având un termen de prescripție a executării silite diferit de cel al titlului principal – contractul de credit nr. 01/09/VNB/19.08.2008 – conferă creditorului ipotecar, în cauză, intimatei (în calitate de cesionar) dreptul de a urmări, în limita capitalului (ratelor de credit neachitate şi declarate scadente anticipat) – fără dobânzi şi alte accesorii – bunul ipotecat, fără însă a depăşi valoarea acestui bun.
Se instituie astfel două limite în recuperarea creanţei: să fie vorba doar despre creanţa principală (motiv pentru care se constată că în mod corect, în mod indirect instanța de fond a înlăturat actele de executare silită referitoare la accesoriile capitalului rămas de achitat) şi să fie urmărit doar bunul grevat, fără a se putea depăşi astfel valoarea acestuia.” (Tribunalul Vrancea, Decizia civilă nr. 690/11 octombrie 2018, portal.just.ro)
Sursa: www.legal-land.ro
https://www.facebook.com/executorsoponar/
Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a contractului de garanţie imobiliară este de 10 ani.
”Prin decizia civilă nr. 60/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, ÎCCJ a statuat că în interpretarea dispoziţiilor art. 2.431 din Codul civil raportat la art. 632 din Codul de procedură civilă este posibilă executarea silită a unei creanţe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanţă însuşi nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispoziţiilor legale, titlu executoriu. Se consacră, astfel, caracterul independent de titlu executoriu al contractului de ipotecă, cu repercusiuni şi în ceea ce priveşte instituţia prescripției de a obţine executarea silită.
În acest context, se apreciază că în mod corect a fost reținută de instanţa de fond aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 2518 C.civ. referitoare la termenul de 10 ani de prescripţie în cazul drepturilor reale, în condițiile în care prin art. 706 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ. se prevede că în cazul titlurilor emise în materia drepturilor imobiliare termenul de prescripţie este de 10 ani, iar prin art. 711 C.pr.civ. se dispune în mod expres că prevederile capitolului referitor la prescripția dreptului de a obţine executarea silită se completează cu dispoziţiile Codului civil privitoare la prescripţia extinctivă.
Astfel, în mod cert termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a contractului de garanţie imobiliară nu este cel de 3 ani, reglementat prin art. 706 alin. 1 teza I C.pr.civ., în condiţiile în care nu este vorba despre executarea unui simplu drept de creanţă. De altfel, prin însăși încheierea de încuviinţare a executării silite pronunţate de Judecătoria Adjud la data de 01.01.2017 s-a încuviinţat executarea silită imobiliară a imobilului ipotecat al contestatorilor debitori, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de garanţie reală imobiliară autentificat la BNP A. sub nr. 454/19.08.2008.
De asemenea, în mod corect, faţă de dispoziţiile art. 711 C.pr.civ., s-a reţinut de prima instanţă şi incidenţa în cauză a dispozițiilor art. 2504 C.civ., potrivit cărora prescripţia dreptului la acţiune privind creanţa principală nu atrage şi stingerea dreptului la acţiunea ipotecară, în acest caz creditorul ipotecar putând urmări, în condiţiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, însă numai în limita valorii acestor bunuri, dispoziţiile precizate neaplicându-se prescripţiei dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor şi a altor accesorii ale creanţei ipotecare care, în afara capitalului, un mai pot fi acoperite după împlinirea prescripției din valorificarea, pe cale silită, a bunului grevat.
Referirea legiuitorului, prin textul de lege menţionat, la acţiunea ipotecară nu înseamnă instituirea unei obligaţii de a utiliza în toate cazurile această acţiune. În cauză, aşa cum s-a arătat, contractul de garanţie reală imobiliarăautentificat la BNP A. sub nr. 454/19.08.2008 reprezintă titlu executoriu, astfel că ar fi lipsită de interes promovarea unei acţiuni de drept comun în vederea valorificării garanţiei astfel constituite. În consecinţă, acest titlu executoriu, având un termen de prescripție a executării silite diferit de cel al titlului principal – contractul de credit nr. 01/09/VNB/19.08.2008 – conferă creditorului ipotecar, în cauză, intimatei (în calitate de cesionar) dreptul de a urmări, în limita capitalului (ratelor de credit neachitate şi declarate scadente anticipat) – fără dobânzi şi alte accesorii – bunul ipotecat, fără însă a depăşi valoarea acestui bun.
Se instituie astfel două limite în recuperarea creanţei: să fie vorba doar despre creanţa principală (motiv pentru care se constată că în mod corect, în mod indirect instanța de fond a înlăturat actele de executare silită referitoare la accesoriile capitalului rămas de achitat) şi să fie urmărit doar bunul grevat, fără a se putea depăşi astfel valoarea acestuia.” (Tribunalul Vrancea, Decizia civilă nr. 690/11 octombrie 2018, portal.just.ro)